Florin Manea, deranjat de „șacalii” din jurul lui Tamaș:** „Eu sunt agentul lui, eu negociez! Nu s-a finalizat nimic cu Lazio”

Florin Manea, deranjat de
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce mai mulți agenți s-au erijat în reprezentanți ai
fundașului român Gabi Tamaș, impresarul în acte al acestuia, Florin
Manea, susține că are cunoștință despre interesul lui Lazio pentru
jucător, dar spune că negocierile nu s-au finalizat încă. Totodată,
Manea spune că un albanez a încercat să pună bețe în roțile
mutării, făcându-i reclamă proastă jucătorului.

„Eu vorbesc în numele lui Tamaș, sunt managerul lui. În
urmă cu o lună de zile am avut o discuție cu cei de la Lazio, care
sunt interesați de un eventual transfer, dar încă nu s-a finalizat
nimic. Pe Tamaș îl recomandă partidele bune pe care le-a făcut în
Anglia. Am înțeles de la un oficial al italienilor că un impresar
albanez ar fi spus despre el că are o viață extrasportivă cam
dezordonată”
, a declarat Florin Manea pentru
ProSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!

Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare

Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte

Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică

Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!

BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton

A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×